Ce se întâmplă, de fapt, când te arzi la soare?

Arsura solară este o reacție inflamatorie a pielii după expunerea la radiațiile ultraviolete. Pielea devine roșie, caldă, sensibilă la atingere și poate apărea usturime sau mâncărime. În forme mai neplăcute, apar bășici, umflare și durere mai intensă. Nu e doar o problemă de aspect, iar pielea are nevoie de timp și îngrijire ca să se refacă.

De ce apare mai ușor decât crezi?

Soarele la miezul zilei, apa care reflectă lumina, vântul sau chiar cerul înnorat pot păcăli. Și pielea deschisă la culoare nu este singura expusă. Oricine se poate arde dacă stă prea mult afară fără protecție, mai ales după luni în care a fost mai puțin expus la soare.

Ce faci imediat după expunere?

Dacă ai observat că pielea s-a înroșit și te ustură, primul pas este să oprești expunerea. Retrage-te la umbră sau în interior, schimbă hainele ude sau strâmte și încearcă să răcorești zona. Apa călduță sau rece, aplicată blând, ajută mai mult decât gheața direct pe piele. Gheața poate irita și mai tare.cDe multe ori, oamenii vor să „facă ceva repede” și aplică tot felul de produse fără să se uite la ingrediente. Aici e bine să fii atent: unele formule parfumate, cu alcool sau cu agenti exfolianți pot înrăutăți iritația. Pielea arsă are nevoie de calm, nu de tratamente agresive.

Ce poți folosi acasă?

Caută produse emoliente, reparatoare, fără parfum si cu textură blândă. Gelurile sau cremele cu ingrediente calmante pot oferi un plus de confort, mai ales dacă sunt aplicate de câteva ori pe zi. Dacă pielea este foarte uscată, o cremă mai grasă poate fi mai potrivită decât un gel ușor. Important este să nu freci zona. Și hidratarea din interior ajută. Bea apă regulat, mai ales dacă ai stat multtimp în căldură. Nu, nu repară singură arsura, dar susține organismul atunci când pierde lichide prin transpirație.

Ce să nu faci, chiar dacă pare tentant?

La farmacie auzim des sfaturi „din bătrâni” sau trucuri de pe internet. Unele sunt inofensive, altele nu. Pielea arsă nu are nevoie de unt, uleiuri grele aplicate imediat, pastă de dinți, alcool sanitar sau produse exfoliante. La fel, nu este o idee bună să spargi bășicile care apar. Ele protejează pielea de dedesubt până începe vindecarea.

Mic ghid practic pentru primele zile:

  • Stai departe de soare până când pielea nu mai e dureroasă.

  • Fă dușuri scurte, cu apă călduță spre rece.

  • Aplică frecvent un produs calmant, fără parfum.

  • Poartă haine lejere, din bumbac, care nu freacă zona.

  • Bea apă suficientă pe parcursul zilei.

  • Nu exfolia și nu desprinde pielea care începe să se cojească.

Cum previi arsura solară data viitoare?

Poate părea banal, dar prevenția rămâne cea mai simplă soluție. Crema cu filtru UV nu e doar pentru plajă. Dacă stai mult afară, dacă mergi la munte, dacă lucrezi în aer liber sau chiar dacă faci o plimbare lungă la prânz, protecția contează. Alege un produs cu spectru larg și aplică-l suficient, nu doar un strat subțire. Reaplicarea este la fel de importantă, mai ales după transpirație sau înot. In plus, poarta pălărie cu bor larg, ochelari de soare, haine cu țesătură deasă și evita expunerea în intervalele cu soare puternic.

Când să soliciți sfatul medicului?

Adresează-te medicului dacă arsura este extinsă, dacă apar bășici pe o zonă mare, dacă durerea este intensă sau dacă ai febră, frisoane, greață, amețeli ori semne de deshidratare. Consultul este recomandat și dacă arsura apare la un copil, la o persoană cu boli cronice sau dacă zona afectată include fața, ochii ori organele genitale. Dacă pielea pare infectată, cu secreții, miros neplăcut sau roșeață care se extinde, nu aștepta să treacă singură.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului.