Introducere
Diabetul zaharat este o afecțiune metabolică cronică caracterizată prin hiperglicemie, apărută ca urmare a deficitului de secreție a insulinei, a scăderii eficienței acțiunii acesteia sau a unei combinații între cele două mecanisme. Monitorizarea glicemiei reprezintă o componentă esențială a managementului bolii, deoarece permite evaluarea controlului metabolic și adaptarea tratamentului în funcție de nevoile pacientului.
În mod tradițional, monitorizarea glicemică s-a realizat cu ajutorul glucometrelor, prin recoltarea unei picături de sânge capilar, de obicei de la nivelul degetului. Deși această metodă furnizează o valoare punctuală, ea nu surprinde în mod continuu variațiile glicemiei dintre măsurători. Astfel, episoadele de hipoglicemie nocturnă, creșterile glicemice după mese sau variațiile rapide ale glucozei pot trece neobservate.
Dezvoltarea senzorilor medicali miniaturizați a permis apariția sistemelor de monitorizare continuă a glicemiei. Acestea furnizează informații despre valoarea estimată a glucozei, direcția de modificare și viteza cu care aceasta crește sau scade. În plus, unele sisteme pot genera alarme și pot transmite datele către dispozitive mobile sau către personalul medical.
Conform recomandărilor American Diabetes Association, tehnologia CGM trebuie integrată în managementul diabetului în funcție de tipul bolii, tratament, riscul de hipoglicemie, preferințele pacientului și capacitatea de utilizare a dispozitivului [1].
Definiție și principiu de funcționare
Monitorizarea continuă a glicemiei reprezintă o metodă de evaluare repetată a concentrației glucozei din lichidul interstițial, utilizând un senzor aplicat pe corp sau, în cazul anumitor sisteme, un senzor implantabil.
Majoritatea dispozitivelor comerciale utilizează un senzor electrochimic care detectează modificările asociate concentrației glucozei. Senzorul este introdus superficial sub piele printr-un aplicator special, iar partea electronică rămâne la exterior sau este integrată în ansamblul dispozitivului.
Procesul de monitorizare presupune mai multe etape:
Detectarea glucozei: senzorul măsoară un semnal asociat concentrației de glucoză din lichidul interstițial.
Conversia semnalului: componentele electronice transformă semnalul detectat într-o estimare a concentrației glucozei.
Prelucrarea datelor: algoritmii dispozitivului analizează valorile și identifică tendințele de creștere sau scădere.
Transmiterea informațiilor: datele sunt afișate pe un receptor dedicat sau pe un telefon compatibil, în funcție de model.
Generarea alertelor: unele sisteme avertizează utilizatorul atunci când glucoza scade sau crește peste pragurile configurate.
Este important de precizat că senzorul CGM măsoară glucoza din lichidul interstițial, nu direct din sânge. Deoarece glucoza trece din circulația sanguină în spațiul interstițial, poate exista o întârziere între modificarea glicemiei sanguine și modificarea valorii afișate de senzor. Această diferență devine mai relevantă atunci când glicemia se schimbă rapid [1, 3].
Componentele principale ale sistemului CGM
1. Senzorul
Senzorul este componenta care detectează semnalul asociat concentrației glucozei. În sistemele uzuale, acesta include un element sensibil la glucoză și un mecanism de conversie a reacției biochimice într-un semnal electric.
Senzorul este proiectat să funcționeze pentru o perioadă determinată de producător. Durata de utilizare diferă în funcție de tehnologie și model.
2.Modulul electronic și transmițătorul
Acesta prelucrează semnalul generat de senzor și permite transmiterea datelor către un receptor. La unele modele, senzorul și transmițătorul sunt integrate într-o singură unitate.
3. Receptorul sau aplicația mobilă
Valorile glicemiei sunt afișate sub formă numerică și grafică. Pe lângă valoarea curentă, utilizatorul poate vizualiza istoricul glicemic și săgețile de tendință, care indică direcția probabilă de evoluție a glucozei.
Unele aplicații permit transmiterea datelor către membrii familiei sau către echipa medicală, în condițiile în care această funcție este disponibilă și activată.
4. Software-ul de analiză
Software-ul organizează datele în rapoarte care permit evaluarea timpului petrecut în intervalul-țintă, a episoadelor de hipoglicemie și hiperglicemie și a variabilității glicemice. Aceste informații pot completa evaluarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c), care reflectă aproximativ media glicemiei din ultimele două-trei luni.
Tipuri de sisteme de monitorizare continuă a glicemiei
Sistemele CGM pot fi clasificate în funcție de modul de afișare a datelor și de utilizare clinică [1].
1.Sisteme CGM în timp real (rtCGM)
Aceste dispozitive transmit automat valorile glicemice către un receptor sau o aplicație compatibilă, la intervale regulate. Multe modele includ alarme pentru hipoglicemie și hiperglicemie.
Principalul avantaj este posibilitatea urmăririi evoluției glicemiei fără ca pacientul să fie nevoit să scaneze manual senzorul la fiecare citire.
2. Sisteme CGM cu scanare intermitentă (isCGM)
Aceste sisteme înregistrează în mod repetat valorile glucozei, dar afișarea sau transferul anumitor informații poate necesita scanarea senzorului cu un dispozitiv compatibil. Funcțiile de alarmă și transmitere automată diferă în funcție de model și de generația tehnologică.
3. Sisteme CGM profesionale
Acestea sunt aplicate de personalul medical pentru o perioadă limitată, de regulă pentru a evalua tiparele glicemice. Datele pot fi vizibile pacientului sau pot rămâne mascate pe durata înregistrării, în funcție de dispozitiv și de scopul evaluării.
Monitorizarea profesională poate fi utilă atunci când se dorește identificarea unor episoade de hipoglicemie sau hiperglicemie care nu sunt evidente din măsurătorile punctuale.
4. Senzori implantabili
Anumite sisteme utilizează un senzor introdus sub piele printr-o procedură medicală. Acestea pot avea o durată de utilizare diferită de cea a senzorilor externi, în funcție de model și de aprobările aplicabile.
Disponibilitatea și indicațiile dispozitivelor diferă în funcție de țară. Prin urmare, caracteristicile comerciale trebuie verificate pentru fiecare model în parte.
5. Principalele aplicații clinice
1. Managementul diabetului zaharat de tip 1
În diabetul zaharat de tip 1, organismul produce foarte puțină insulină sau deloc, iar tratamentul cu insulină este indispensabil. Monitorizarea continuă oferă informații utile pentru evaluarea efectului meselor, activității fizice și administrării insulinei asupra glicemiei.
Alarmele pot contribui la identificarea episoadelor de hipoglicemie, inclusiv în timpul nopții. Totodată, datele privind tendințele glicemice pot sprijini pacientul și echipa medicală în ajustarea individualizată a tratamentului.
Ghidurile American Diabetes Association recomandă oferirea precoce a tehnologiei CGM persoanelor cu diabet de tip 1, în funcție de contextul clinic și de capacitatea de utilizare [1].
2. Managementul diabetului zaharat de tip 2
Utilitatea CGM nu se limitează la diabetul de tip 1. Persoanele cu diabet de tip 2, în special cele care urmează tratament cu insulină, pot beneficia de informații despre evoluția glicemiei și răspunsul la tratament.
În anumite situații, CGM poate fi luat în considerare și la persoanele tratate cu medicamente care nu includ insulină. Decizia trebuie individualizată în funcție de obiectivele terapeutice, riscul de hipoglicemie și beneficiul clinic anticipat [1].
3. Identificarea hipoglicemiei
Hipoglicemia reprezintă o scădere excesivă a glicemiei, care poate determina transpirații, tremor, palpitații, tulburări de concentrare și, în cazurile severe, convulsii sau pierderea conștienței.
Sistemele CGM cu alarme pot avertiza utilizatorul atunci când valoarea estimată se apropie de un prag scăzut. Această funcție este deosebit de importantă pentru persoanele cu risc crescut de hipoglicemie sau cu episoade nocturne.
Totuși, simptomele și valorile senzorului trebuie interpretate corespunzător. Dacă valoarea afișată nu corespunde stării clinice sau există suspiciunea unei măsurători incorecte, poate fi necesară verificarea printr-o metodă alternativă, conform instrucțiunilor dispozitivului și recomandărilor medicale [1, 3].
4. Evaluarea efectului alimentației și activității fizice
Graficele CGM pot evidenția modificările glicemiei după masă, în timpul efortului fizic sau în perioadele de repaus. Aceste informații pot facilita înțelegerea răspunsului individual la alimentație și activitate.
Totuși, interpretarea trebuie realizată în context clinic. O creștere izolată a glicemiei nu stabilește singură un diagnostic de diabet și nu justifică automat modificarea tratamentului.
5 Monitorizarea în sarcină
În anumite situații, monitorizarea continuă poate fi utilizată la gravidele cu diabet pentru a evalua variațiile glicemice și pentru a sprijini atingerea obiectivelor terapeutice specifice sarcinii. Interpretarea valorilor și alegerea dispozitivului trebuie realizate de echipa medicală, deoarece intervalele-țintă și obiectivele diferă de cele utilizate în alte categorii de pacienți [1].
6. Parametri utilizați pentru interpretarea datelor
Un avantaj important al CGM este faptul că oferă mai mult decât o singură valoare a glicemiei. Datele pot fi analizate prin mai mulți indicatori standardizați [2].
1. Timpul în intervalul-țintă (TIR)
TIR (Time in Range) reprezintă procentul de timp în care valorile glucozei se află în intervalul stabilit. Pentru mulți adulți cu diabet, intervalul uzual de referință pentru interpretarea CGM este de 70–180 mg/dL, echivalent cu aproximativ 3,9–10,0 mmol/L.
Consensul internațional publicat de Battelino și colaboratorii recomandă, pentru mulți adulți cu diabet de tip 1 sau tip 2, o țintă orientativă de peste 70% din timp în acest interval. Obiectivele trebuie individualizate, în special pentru persoanele vârstnice, cele cu risc crescut de hipoglicemie și femeile însărcinate [2].
2. Timpul sub intervalul-țintă (TBR)
TBR (Time Below Range) reprezintă timpul petrecut cu valori ale glucozei sub pragul stabilit. Indicatorul este important pentru evaluarea riscului de hipoglicemie.
Pentru mulți adulți, obiectivele de consens urmăresc reducerea timpului sub 70 mg/dL și, în special, limitarea expunerii la valori sub 54 mg/dL. Aceste ținte nu sunt universale și trebuie adaptate situației clinice [2].
3. Timpul peste intervalul-țintă (TAR)
TAR (Time Above Range) indică procentul de timp în care glucoza depășește limita superioară a intervalului-țintă. Acest parametru permite evaluarea hiperglicemiei și a efectului tratamentului asupra valorilor crescute.
4. Variabilitatea glicemică
Variabilitatea glicemică descrie amplitudinea și frecvența oscilațiilor glucozei. Două persoane pot avea valori medii similare ale glicemiei, dar tipare diferite de variație. De aceea, analiza combinată a HbA1c, TIR, TBR, TAR și a variabilității poate oferi o imagine mai complexă asupra controlului glicemic [2].
Avantajele monitorizării continue a glicemiei
Principalele avantaje ale tehnologiei CGM sunt:
Urmărirea frecventă a glicemiei: permite observarea variațiilor care nu sunt surprinse de măsurătorile punctuale.
Identificarea tendințelor: săgețile și graficele indică dacă glucoza crește sau scade.
Alarme pentru valori anormale: anumite modele pot avertiza asupra hipoglicemiei sau hiperglicemiei.
Reducerea necesității puncțiilor repetate ale degetului: în condițiile de utilizare aprobate pentru dispozitiv, poate reduce frecvența măsurătorilor capilare necesare.
Sprijinirea deciziilor terapeutice: datele pot ajuta echipa medicală să identifice tipare și să individualizeze tratamentul.
Integrarea cu alte dispozitive: unele sisteme pot comunica cu pompele de insulină și cu algoritmi de administrare automată a insulinei.
O revizuire publicată în 2025 de Kwon și Moon descrie extinderea aplicațiilor CGM și beneficiile raportate în controlul glicemic, inclusiv îmbunătățirea timpului în intervalul-țintă și reducerea expunerii la hipoglicemie în anumite populații [4].
Este important de subliniat că beneficiile depind de utilizarea consecventă a dispozitivului, de educația pacientului și de integrarea datelor în planul de îngrijire. Simplul fapt că o persoană poartă un senzor nu garantează îmbunătățirea controlului glicemic.
Limite și dezavantaje
În ciuda beneficiilor, sistemele CGM prezintă limitări tehnice și practice.
1. Diferența dintre glucoza interstițială și cea sanguină
Senzorul măsoară glucoza din lichidul interstițial, astfel încât valorile pot diferi temporar de cele din sânge, mai ales în perioadele în care glicemia se modifică rapid. Acest aspect trebuie luat în considerare la interpretarea rezultatelor [1, 3].
2. Precizia măsurătorilor
Performanța senzorilor nu este identică pentru toate modelele și toate intervalele glicemice. O revizuire sistematică publicată în 2024, care a inclus 22 de studii și 2.294 de participanți, a evidențiat diferențe între dispozitive și o performanță mai puțin consistentă în detectarea hipoglicemiei decât în alte intervale glicemice [3].
Aceste rezultate trebuie interpretate în funcție de modelele analizate și de metodele utilizate pentru evaluarea preciziei. Ele nu înseamnă că toate dispozitivele actuale au aceeași performanță.
3. Reacții cutanate
Adezivul și contactul prelungit cu pielea pot determina iritații, prurit sau reacții alergice locale. Alegerea locului de aplicare și respectarea instrucțiunilor producătorului pot contribui la reducerea acestor probleme.
4. Costuri și accesibilitate
Costurile senzorilor, durata lor de utilizare și disponibilitatea sistemelor pot limita accesul unor pacienți. În plus, compatibilitatea cu telefonul, receptorul sau pompa de insulină poate influența alegerea dispozitivului.
5. Interpretarea eronată a datelor
Graficele și alarmele pot fi dificil de interpretat fără instruire. De asemenea, modificarea tratamentului numai pe baza unei singure valori, fără a lua în considerare simptomele și contextul clinic, poate conduce la decizii nepotrivite.
6. Necesitatea unei metode alternative de verificare
Persoanele care utilizează CGM trebuie să aibă acces la un glucometru atunci când este necesar. Verificarea capilară poate fi indicată în situații precum simptome care nu corespund valorilor senzorului, întreruperea transmisiei, perioada de inițializare sau avertismentele specifice ale dispozitivului. Instrucțiunile producătorului și recomandările personalului medical trebuie respectate [1].
Exemple de dispozitive disponibile pe piață
Printre sistemele cunoscute de monitorizare continuă a glicemiei se numără:
FreeStyle Libre, o familie de sisteme cu senzori aplicați pe piele, cu funcții care diferă în funcție de model.
Dexcom G6 și G7, sisteme care oferă monitorizare în timp real și funcții de alertare, în funcție de configurație.
Eversense, o familie de sisteme care include senzori implantabili și componente externe de transmitere a datelor.
Aceste exemple ilustrează varietatea tehnologiilor disponibile, dar nu reprezintă o recomandare pentru un anumit pacient. Caracteristicile, indicațiile, compatibilitatea și disponibilitatea comercială trebuie verificate pentru fiecare model și pentru piața din România.
Alegerea dispozitivului trebuie să țină cont de tipul diabetului, schema terapeutică, riscul de hipoglicemie, preferințele pacientului, compatibilitatea tehnică și costuri.
Perspective de dezvoltare
Dezvoltarea tehnologiei CGM este strâns legată de progresul biosenzorilor, al algoritmilor de analiză și al sistemelor digitale de administrare a tratamentului.
Una dintre direcțiile importante este integrarea senzorilor CGM cu pompele de insulină în sisteme de administrare automată a insulinei. În aceste sisteme, un algoritm utilizează datele furnizate de senzor pentru a ajusta administrarea insulinei, conform limitelor și parametrilor dispozitivului.
O altă direcție este dezvoltarea unor rapoarte mai ușor de interpretat, care să evidențieze perioadele de risc și tiparele recurente. De asemenea, transmiterea securizată a datelor poate facilita colaborarea dintre pacient și echipa medicală.
În paralel, cercetarea urmărește îmbunătățirea preciziei, reducerea reacțiilor cutanate, creșterea duratei de utilizare și simplificarea aplicării senzorilor. Totuși, noile funcții trebuie evaluate prin studii clinice și prin procese de validare corespunzătoare înainte de a fi considerate echivalente cu metodele consacrate.
Concluzii
Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei reprezintă o evoluție importantă în managementul diabetului zaharat, deoarece oferă informații repetate despre concentrația glucozei și permit identificarea tendințelor glicemice pe parcursul zilei și al nopții.
Principalele beneficii sunt posibilitatea detectării unor episoade de hipoglicemie, evaluarea timpului petrecut în intervalul-țintă, identificarea variațiilor glicemice și sprijinirea deciziilor terapeutice. Integrarea cu pompele de insulină și cu algoritmii de administrare automată extinde rolul acestor dispozitive în îngrijirea personalizată.
În același timp, CGM nu este lipsit de limitări. Diferența dintre glucoza interstițială și cea sanguină, performanța variabilă a senzorilor, reacțiile cutanate și necesitatea interpretării corecte a datelor trebuie luate în considerare.
În concluzie, monitorizarea continuă a glicemiei constituie un exemplu relevant de integrare a ingineriei biomedicale, a biosenzorilor și a tehnologiilor digitale în practica medicală. Utilizarea sa optimă presupune selectarea individualizată a dispozitivului, educația pacientului și colaborarea constantă cu echipa medicală.
Bibliografie
American Diabetes Association Professional Practice Committee. 7. Diabetes Technology: Standards of Care in Diabetes—2025. Diabetes Care. 2025;48(Suppl 1):S146–S166. doi:10.2337/dc25-S007. Disponibil la: https://doi.org/10.2337/dc25-S007
Battelino T, Danne T, Bergenstal RM, et al. Clinical Targets for Continuous Glucose Monitoring Data Interpretation: Recommendations From the International Consensus on Time in Range. Diabetes Care. 2019;42(8):1593–1603. doi:10.2337/dci19-0028. Disponibil la: https://doi.org/10.2337/dci19-0028
Evaluating the precision and reliability of real-time continuous glucose monitoring systems in ambulatory settings: a systematic review. Journal of Diabetes Science and Technology. 2024. Disponibil la: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39669532/
Kwon SY, Moon JS. Advances in Continuous Glucose Monitoring: Clinical Applications. Endocrinology and Metabolism. 2025;40(2):161–173. doi:10.3803/EnM.2025.2370. Disponibil la: https://doi.org/10.3803/EnM.2025.2370
